>

 Directivă număr 2001/42/CE din 2001-06-27 00:00:00 privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului



32001L0042

 

DIRECTIVA PARLAMENTULUI ŞI A CONSILIULUI EUROPEAN 2001/42/CE

din 27 iunie 2001

privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului

 

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special art. 175 alin. (1),

 

având în vedere propunerea Comisiei[1],

 

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social[2],

 

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[3],

 

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută în art. 251 din Tratat[4], în temeiul textului comun aprobat de comitetul de conciliere la 21 martie 2001,

 

întrucât:

 

 (1)       Art. 174 din Tratat prevede că politica Comunităţii în domeniul mediului este să contribuie, între altele, la conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, protecţia sănătăţii populaţiei şi utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale şi că aceasta se bazează pe principiul precauţiei. Art. 6 din Tratat prevede că cerinţele de protecţie a mediului trebuie integrate în definiţia politicilor şi acţiunilor Comunităţii, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă.

 

 (2)       Al cincilea program al Comunităţii de politică şi acţiune în domeniul mediului şi al dezvoltării durabile „Către o dezvoltare durabilă”[5], completat de Decizia Consiliului nr. 2179/98/CE[6] privind revizuirea acestuia, afirmă importanţa evaluării efectelor probabile ale planurilor şi programelor asupra mediului.

 

 (3)       Convenţia privind diversitatea biologică impune părţilor obligaţia de a integra, pe cât posibil şi adecvat, conservarea şi utilizarea diversităţii biologice în planurile şi programele sectoriale şi inter-sectoriale relevante.

 

 (4)       Evaluarea de mediu este un instrument important pentru integrarea consideraţiilor legate de mediu în elaborarea şi adoptarea anumitor planuri şi programe care pot avea efective semnificative asupra mediului în statele membre, asigurând că asemenea efecte ale punerii în aplicare a planurilor şi programelor sunt luate în calcul în timpul elaborării lor şi înaintea adoptării lor.

 

 (5)       Adoptarea procedurilor de evaluare a efectelor asupra mediului în stadiul planificării şi programării ar trebui să fie în beneficiul întreprinderilor prin asigurarea unui cadru mai coerent pentru desfăşurarea activităţilor economice, incluzând în procesul de luare a deciziilor informaţii relevante despre mediu. Includerea unui set mai larg de factori în luarea deciziilor contribuie la soluţii mai de durată şi mai eficiente.

 

 (6)       Diferitele sisteme de evaluare de mediu, care operează în statele membre, trebuie să conţină un set de cerinţe procedurale comune necesare pentru a contribui la un nivel mai ridicat de protecţie a mediului.

 

 (7)       Convenţia Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, din 25 februarie 1991, care se aplică atât statelor membre cât şi celorlalte state, încurajează părţile Convenţiei să aplice principiile ei în planurile şi programele lor; la a doua reuniune a părţilor Convenţiei, care a avut loc la Sofia, la 26 şi 27 februarie 2001, s-a decis pregătirea unui protocol constrângător din punct de vedere juridic comun privind evaluarea impactului asupra mediului a activităţilor strategice, care completează dispoziţiile existente privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, în scopul unei eventuale adoptări a acestuia cu ocazia celei de-a cincea conferinţe interministeriale „Un mediu pentru Europa”, la reuniunea extraordinară a părţilor Convenţiei, prevăzută pentru 23 mai la Kiev, Ucraina. Sistemele de evaluare ecologică a planurilor şi programelor care operează în cadrul Comunităţii trebuie să asigure că există consultări transfrontaliere adecvate atunci când punerea în aplicare a unui plan sau program elaborat într-un stat membru poate avea efecte semnificative asupra mediului unui alt stat membru. Informaţiile privind planurile şi programele cu efecte semnificative asupra mediului altor state trebuie transmise, pe bază de reciprocitate şi echivalenţă, într-un cadru juridic adecvat între statele membre şi aceste alte state.

 

 (8)       În consecinţă, este necesară o acţiune la nivelul Comunităţii pentru a defini un cadru minim de evaluare ecologică, care stabileşte principalele principii ale sistemului de evaluare ecologică şi lasă statelor membre sarcina de a defini modalităţile, având în vedere principiul subsidiarităţii. Acţiunile Comunităţii nu merg mai departe de ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele de mediu stabilite în Tratat.

 

 (9)       Prezenta directivă este de natură procedurală şi cerinţele ei trebuie integrate fie în procedurile existente ale statelor membre, fie încorporate în proceduri specifice stabilite. În scopul evitării duplicării evaluărilor, statele membre trebuie să ţină cont, dacă este cazul, de faptul că evaluările trebuie efectuate la diferite niveluri de ierarhie a planurilor şi programelor.

 

(10)       Toate planurile şi programele care sunt elaborate pentru un număr de sectoare şi care stabilesc cadrul deciziilor ulterioare de autorizare a proiectelor enumerate în anexele I şi II la Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului[7], şi toate planurile şi programele care s-a stabilit că necesită evaluare conform Directivei Consiliului 92/43/CEE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică[8] pot avea efecte semnificative asupra mediului şi trebuie, de regulă, să facă obiectul unei evaluări sistematice a mediului. Când definesc utilizarea unor zone limitate la nivel local sau sunt modificări minore la planurile sau programele de mai sus, trebuie evaluate numai când statele membre stabilesc că pot avea efecte semnificative asupra mediului.

 

(11)       Celelalte planuri şi programe care stabilesc cadrul deciziilor ulterioare de autorizare a proiectelor care nu au efecte importante asupra mediului în toate cazurile şi trebuie îndeplinite numai când statele membre stabilesc că pot avea astfel de efecte.

 

(12)       Când statele membre stabilesc acest lucru, trebuie să ia în calcul criteriile relevante stabilite de prezenta directivă.

 

(13)       Anumite planuri sau programe nu fac obiectul prezentei directive, având în vedere caracteristicile lor speciale.

 

(14)       Când se impune o evaluare în temeiul prezentei directive, se elaborează un raport de mediu conţinând informaţii relevante definite de prezenta directivă, identificând, descriind şi evaluând efectele probabile semnificative asupra mediului prin punerea în aplicare a planului sau programului, precum şi alte soluţii realiste, având în vedere obiectivele şi domeniul de aplicare teritorial al planului sau programului; statele membre trebuie să comunice Comisiei toate măsurile pe care le iau cu privire la calitatea rapoartelor de mediu.

 

(15)       Pentru a contribui la o mai mare transparenţă a procesului decizional şi în scopul asigurării că informaţiile furnizate pentru evaluare sunt complete şi fiabile, este necesar ca autorităţile de mediu cu responsabilităţi în acest domeniu, precum şi opinia publică, să fie consultate în timpul evaluării planurilor şi programelor şi să se stabilească termene suficient de lungi pentru consultări, precum şi pentru formularea unui aviz.

 

(16)       Când punerea în aplicare a unui plan sau program elaborat într-un stat membru poate avea un efect important asupra mediului altor state membre, se iau măsuri pentru ca statele membre implicate să se consulte şi pentru ca autorităţile în cauză şi publicul să fie consultaţi şi să aibă posibilitatea să-şi exprime opinia.

 

(17)       Raportul de mediu şi opiniile exprimate de autorităţile în cauză şi de către public, precum şi rezultatele consultărilor transfrontaliere, trebuie luate în calcul în timpul elaborării planului sau programului şi înainte de adoptarea lui sau înscrierea lui în procedura legislativă.

 

(18)       Statele membre trebuie să se asigure că, atunci când un plan sau program este adoptat, autorităţile în cauză şi publicul sunt informaţi şi informaţiile relevante le sunt puse la dispoziţie.

 

(19)       Dacă obligaţia de a efectua o evaluare a efectelor asupra mediului decurge simultan din prezenta directivă şi din alte dispoziţii legislative comunitare, cum ar fi Directiva Consiliului 79/409/CEE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice[9], Directiva 92/43/CEE sau Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2000/60/CE din 23 octombrie 2000 de stabilire a cadrului comunitar de acţiune în domeniul strategiei apelor[10], în scopul evitării duplicării evaluării, statele membre pot prevedea proceduri coordonate sau comune care să respecte cerinţele legislaţiei comunitare în cauză.

 

(20)       Un prim raport privind aplicarea şi eficienţa prezentei directive trebuie realizat de Comisie la cinci ani după intrarea ei în vigoare şi la fiecare şapte ani după aceea. În vederea unei mai bune integrări a altor cerinţe de protecţie a mediului şi având în vedere experienţa acumulată, primul raport trebuie, dacă este cazul, să fie însoţit de propuneri de modificare a prezentei directive, în special în ceea ce priveşte posibilitatea de extindere a domeniului ei de aplicare la alte domenii/sectoare şi alte tipuri de planuri şi programe,

 

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

 

Articolul 1

 

Obiective

 

Obiectivul prezentei directive este să asigure un înalt nivel de protecţie a mediului şi să contribuie la integrarea consideraţiilor privind mediul în elaborarea şi adoptarea planurilor şi programelor în vederea promovării dezvoltării durabile, asigurând că, în conformitate cu prezenta directivă, anumite planuri şi programe care pot avea efecte semnificative asupra mediului fac obiectul unei evaluări ecologice.

 

Articolul 2

 

Definiţii

 

În sensul prezentei directive:

 

(a)           „planuri şi programe” reprezintă planuri şi programe, inclusiv cele co-finanţate de Comunitatea Europeană, precum şi modificările lor:

 

­           elaborate şi/sau adoptate de o autoritate la nivel naţional, regional sau local sau elaborate de o autoritate în vederea adoptării, printr-o procedură legislativă, de către parlament sau guvern şi

 

­           impuse prin dispoziţii legale, de reglementare sau administrative;

 

(b)          „evaluare de mediu” reprezintă elaborarea unui raport privind efectele asupra mediului, realizarea consultărilor, luarea în calcul a raportului de mediu şi a rezultatelor consultărilor în luarea deciziilor şi furnizarea de informaţii privind decizia, în conformitate cu art. 4-9;

 

(c)           „raport de mediu” reprezintă partea din documentaţia planului sau programului conţinând informaţiile prevăzute în art. 5 şi anexa I;

 

(d)          „publicul” reprezintă una sau mai multe persoane fizice sau juridice, precum şi, în conformitate cu legislaţia sau practica naţională, asociaţiile, organizaţiile şi grupurile care reunesc aceste persoane.

 

Articolul 3

 

Domeniul de aplicare

 

(1)       O evaluare de mediu, în conformitate cu art. 4 - 9, se realizează pentru planurile şi programele prevăzute în alin. (2) - (4) care pot avea efecte semnificative asupra mediului.

 

(2)       Sub rezerva alin. (3), o evaluare de mediu se realizează pentru toate planurile şi programele:

 

(a)           care sunt elaborate pentru agricultură, silvicultură, pescuit, energie, industrie, transport, gestionarea deşeurilor, gestionarea apei, telecomunicaţii, turism, planificare urbană şi rurală sau utilizarea terenului şi care definesc cadrul în care punerea în aplicare a proiectelor enumerate în anexele I şi II din Directiva 85/337/CEE va putea fi autorizată în viitor;

 

(b)          pentru care, având în vedere efectele probabile asupra împrejurimilor, este necesară o evaluare de mediu în temeiul art. 6 şi 7 din Directiva 92/43/CEE.

 

(3)       Planurile şi programele prevăzute în alin. (2) care stabilesc utilizarea unor zone mici la nivel local şi modificări minore ale planurilor şi programelor menţionate în alin. (2) necesită o evaluare ecologică numai când statele membre stabilesc că pot avea efecte semnificative asupra mediului.

 

(4)       Statele membre determină dacă planurile şi programele, altele decât cele prevăzute în alin. (2), care definesc cadrul în care punerea în aplicare a proiectelor va putea fi autorizată în viitor, statele membre stabilesc dacă pot avea efecte semnificative asupra mediului.

 

(5)       Statele membre stabilesc dacă planurile sau programele prevăzute în alin. (3) şi (4) pot avea efecte semnificative asupra mediului fie printr-o examinare a fiecărui caz, fie prin specificarea tipurilor de planuri şi programe, fie prin ambele abordări. În acest scop, statele membre ţin cont în toate cazurile de criteriile specifice descrise în anexa II, pentru a se asigura că planurile şi programele care pot avea efecte semnificative asupra mediului sunt cuprinse în prezenta directivă.

 

(6)       Pentru examinarea de la caz la caz şi pentru specificarea tipurilor de planuri şi programe în conformitate cu alin. (5), autorităţile prevăzute în art. 6 alin. (3) trebuie consultate.

 

(7)       Statele membre iau măsurile necesare astfel încât concluziile lor conform alin. (5), inclusiv motivele pentru care nu este necesară studierea impactului asupra mediului, în conformitate cu art. 4-9, sunt puse la dispoziţia publicului.

 

(8)       Următoarele planuri şi programe nu fac obiectul prezentei directive:

 

-                planurile şi programele al căror scop unic este apărarea naţională sau protecţia civilă;

 

-                planuri şi programe financiare sau bugetare.

 

(9)       Prezenta directivă nu se aplică planurilor şi programelor co-finanţate în perioadele curente respective de programare[11] pentru Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1260/1999[12] şi (CE) nr. 1257/1999[13].

 

Articolul 4

 

Obligaţii generale

 

(1)       Evaluarea de mediu prevăzută în art. 3 se realizează în timpul elaborării unui plan sau program şi înainte de adoptarea sau înscrierea sa în procedura legislativă.

 

(2)       Cerinţele prezentei directive sunt fie integrate în procedurile existente ale statelor membre care reglementează adoptarea de planuri şi programe, fie incorporate în proceduri instituite pentru a asigura conformitatea cu prezenta directivă.

 

(3)       Când planurile şi programele fac parte dintr-o ierarhie, statele membre ţin cont, în scopul evitării duplicării evaluării, de faptul că evaluarea se efectuează, conform prezentei directive, la diferite nivele ierarhice. Între altele, pentru a evita duplicarea evaluării, statele membre aplică art. 5 alin. (2) şi (3).

 

Articolul 5

 

Raport de mediu

 

(1)       Când evaluarea mediului este necesară în conformitate cu art. 3 alin. (1), se elaborează un raport de mediu în care sunt identificate, descrise şi evaluate efectele probabile importante asupra mediului ale aplicării planului sau programului şi alternative rezonabile, ţinând cont de obiectivele şi domeniul de aplicare geografic al planului sau programului. Informaţiile necesare în acest scop sunt enumerate în anexa I.

 

(2)       Raportul de mediu elaborat conform alin. (1) trebuie să includă informaţiile solicitate în mod rezonabil, ţinând cont de cunoştinţele şi metodele de evaluare existente, de conţinutul şi gradul de precizie a planului sau programului, stadiul său în procesul de luare a deciziei şi măsura în care este de preferat ca anumite aspecte să fie evaluate la diferite niveluri în acel proces în scopul evitării duplicării evaluării.

 

(3)       Informaţiile disponibile privind efectele asupra mediului ale planurilor sau programelor obţinută la alte niveluri de luare a deciziei sau în temeiul altor instrumente legislative comunitare pot fi utilizate pentru furnizarea informaţiilor prevăzute în anexa I.

 

(4)       Autorităţile menţionate în art. 6 alin. (3) sunt consultate atunci când se decide amploarea şi gradul de precizie a informaţiilor ce trebuie incluse în raportul de mediu.

 

Articolul 6

 

Consultări

 

(1)       Schiţa planului sau programului şi raportul de mediu elaborat în conformitate cu art. 5 trebuie puse la dispoziţia autorităţilor prevăzute în alin. (3) din prezentul articol, precum şi a publicului.

 

(2)       Autorităţile menţionate în alin. (3) şi publicul menţionat în alin. (4) au ocazia efectivă şi din timp să-şi exprime opiniile asupra schiţei planului sau programului, precum şi asupra raportului de mediu alăturat acesteia, într-un interval de timp adecvat, înainte de adoptarea planului sau programului sau de înaintarea acestuia pentru procedura legislativă.

 

(3)       Statele membre desemnează autorităţile care trebuie consultate şi care, date fiind responsabilităţile specifice în domeniul mediului, pot fi interesate de efectele asupra mediului ale aplicării planurilor şi programelor.

 

(4)       Statele membre definesc publicul în sensul alin. (2), în special publicul afectat sau care poate fi afectat, sau care este interesat în luarea de decizii conform prezentei directive, inclusiv organizaţiile neguvernamentale, cum ar fi cele ce promovează protecţia mediului şi alte organizaţii implicate.

 

(5)       Modalităţile precise privind informarea şi consultarea autorităţilor şi a publicului sunt stabilite de statele membre.

 

Articolul 7

 

Consultări transfrontaliere

 

(1)       Când un stat membru consideră că aplicarea unui plan sau program elaborat în legătură cu teritoriul său poate avea efecte semnificative asupra mediului în alt stat membru sau când un stat membru care poate fi afectat semnificativ solicită acest lucru, statul membru pe al cărui teritoriu se elaborează planul sau programul înaintează o copie a schiţei planului sau programului şi raportul de mediu celuilalt stat membru, înainte de adoptarea sau supunerea lui procedurii legislative.

 

(2)       Când un stat membru primeşte o copie a schiţei unui plan sau program şi un raport de mediu conform alin. (1), acesta comunică celuilalt stat membru dacă doreşte să iniţieze consultări înainte de adoptarea planului sau a programului sau înainte de supunerea lui procedurii legislative şi, dacă precizează acest lucru, statele membre implicate iniţiază consultări cu privire la posibilele efecte transnaţionale ale aplicării planului sau programului şi la măsurile preconizate pentru a reduce sau elimina aceste efecte.

 

Când au loc astfel de consultări, statele membre implicate adoptă de comun acord modalităţi pentru a se asigura că autorităţile menţionate în art. 6 alin. (3) şi publicul menţionat în art. 6 alin. (4) din statul membru care poate fi afectat semnificativ sunt informate şi îşi pot transmite avizul într-un termen rezonabil.

 

(3)       Când statelor membre li se cere să iniţieze consultări în conformitate cu prezentul articol, acestea convin încă de la începutul negocierilor asupra unui termen rezonabil pentru durata consultărilor.

 

Articolul 8

 

Luarea deciziei

 

Raportul de mediu elaborat conform art. 5, avizele exprimate în temeiul art. 6 şi rezultatele consultărilor transfrontaliere efectuate în conformitate cu art. 7 se iau în considerare în timpul elaborării planului sau programului şi înainte de adoptarea sa sau de supunerea sa procedurii legislative.

 

Articolul 9

 

Informarea cu privire la decizie

 

(1)       La adoptarea unui plan sau a unui program, statele membre asigură informarea, de către autorităţile menţionate în art. 6 alin. (3), a publicului şi a oricărui stat membru consultat în temeiul art. 7 şi punerea la dispoziţia lor a:

 

(a)           planului sau programului în forma adoptată;

 

(b)          unei declaraţii rezumând modul în care au fost integrate în plan sau program problemele de mediu şi modul în care raportul de mediu elaborat conform art. 5, avizele emise conform art. 6 şi rezultatele consultărilor desfăşurate conform art. 7 au fost luate în considerare conform art. 8 şi motivele pentru care a fost ales planul sau programul adoptat, pe baza celorlalte alternative rezonabile preconizate şi

 

(c)           măsurilor hotărâte privind monitorizarea conform art. 10.

 

(2)       Modalităţile privind informarea prevăzută în alin. (1) sunt stabilite de fiecare stat membru.

 

Articolul 10

 

Monitorizarea

 

(1)       Statele membre monitorizează efectele importante ale aplicării planurilor şi programelor asupra mediului, între altele, în scopul identificării efectelor adverse neprevăzute, într-un stadiu incipient, şi pentru a putea întreprinde măsurile de remediere pe care le consideră necesare.

 

(2)       În scopul conformării cu alin. (1), monitorizările existente pot fi utilizate, dacă este cazul, pentru evitarea duplicării monitorizării.

 

Articolul 11

 

Legătura cu alte dispoziţii legislative comunitare

 

(1)       O evaluare ecologică realizată conform prezentei directive nu trebuie să aducă atingere cerinţelor Directivei 85/337/CEE sau oricărei alte dispoziţii legislative comunitare.

 

(2)       Pentru planurile şi programele pentru care obligaţia de a efectua evaluări ale efectelor asupra mediului derivă din prezenta directivă şi din alte dispoziţii comunitare, statele membre pot prevedea proceduri coordonate sau comune care îndeplinesc cerinţele dispoziţiilor legislative pertinente, pentru a evita duplicarea evaluării.

 

(3)       Pentru planurile şi programele co-finanţate de Comunitatea Europeană, evaluarea ecologică în conformitate cu prezenta directivă este efectuată în conformitate cu dispoziţiile specifice ale legislaţiei comunitare în cauză.

 

Articolul 12

 

Informarea, raportarea şi revizuirea

 

(1)       Statele membre şi Comisia schimbă informaţii privind experienţa obţinută în aplicarea prezentei directive.

 

(2)       Statele membre se asigură că rapoartele de mediu sunt de o calitate suficientă pentru a îndeplini cerinţele prezentei directive şi comunică Comisiei orice măsuri pe care le iau cu privire la calitatea acestor rapoarte.

 

(3)       Înainte de 21 iulie 2006, Comisia transmite un prim raport privind aplicarea şi eficienţa prezentei directive Parlamentului European şi Consiliului.

 

În vederea unei mai bune integrări a cerinţelor de protecţie a mediului, în conformitate cu art. 6 din Tratat, şi ţinând seama de experienţa acumulată în aplicarea prezentei directive în statele membre, un astfel de raport este însoţit de propuneri de modificare a prezentei directive, dacă este cazul. În special, Comisia preconizează posibilitatea extinderii domeniului de aplicare a prezentei directive la alte zone/sectoare şi alte tipuri de planuri şi programe.

 

Un nou raport este transmis la fiecare şapte ani.

 

(4)       Comisia raportează legătura dintre prezenta directivă şi Regulamentul (CE) nr.1260/1999 şi (CE) nr.1257/1999 cu suficient timp înainte de expirarea perioadei de programare prevăzută în regulamentele respective, în scopul asigurării unei abordări coerente în ceea ce priveşte prezenta directivă şi regulamentele comunitare ulterioare.

 

Articolul 13

 

Punerea în aplicare a directivei

 

(1)       Statele membre adoptă dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 21 iulie 2004 şi informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

 

(2)       Când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

 

(3)       Obligaţia menţionată în art. 4 alin. (1) se aplică planurilor şi programelor al căror prim act formal de elaborare este ulterior datei menţionate în alin. (1). Planurile şi programele al căror prim act formal de elaborare este anterior acelei date şi care sunt adoptate sau supuse procedurii legislative la mai mult de 24 de luni după aceea, fac obiectul obligaţiei menţionate în art. 4 alin. (1), cu excepţia cazurilor în care statele membre decid pentru fiecare caz că nu se poate aplica acest lucru şi informează publicul despre decizia lor.

 

(4)       Până la 21 iulie 2004, statele membre comunică Comisiei, pe lângă dispoziţiile menţionate în alin. (1), informaţii separate despre tipul planurilor şi programelor care, în conformitate cu art. 3, fac obiectul unei evaluări ecologice în conformitate cu prezenta directivă. Comisia comunică aceste informaţii statelor membre. Informaţiile se actualizează periodic.

 

Articolul 14

 

Intrarea în vigoare

 

Prezenta directiva intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

 

Articolul 15

 

Beneficiarii

 

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

 

Adoptată la Luxemburg, 27 iunie 2001.

 

Pentru Parlamentul European

Pentru Consiliu

Preşedintele

Preşedintele

N. FONTAINE

B. ROSENGREN

 

ANEXA I

 

Informaţiile menţionate în art. 5 alin. (1)

 

Informaţiile care trebuie furnizate în temeiul art. 5 alin. (1), sub rezerva alin. (2) şi (3) din articolul menţionat, sunt următoarele:

 

(a)           un rezumat al conţinutului, principalele obiective ale planului sau programului şi legăturile lor cu alte planuri şi programe relevante;

 

(b)          aspecte relevante ale situaţiei ecologice şi evoluţia sa probabilă fără punerea în aplicare a planului sau programului;

 

(c)           caracteristicile de mediu ale zonelor care pot fi afectate semnificativ;

 

(d)          orice problemă de mediu existentă care este relevantă pentru plan sau program, inclusiv, în special, cele care sunt legate de orice zonă de importanţă specială pentru mediu, cum ar fi zonele desemnate conform Directivelor 79/409/CEE şi 92/43/CEE;

 

(e)           obiectivele de protecţie a mediului, stabilite la nivel internaţional, comunitar sau de stat membru, care sunt relevante pentru plan sau program şi modul în care acele obiective şi orice consideraţii de mediu au fost luate în considerare în timpul elaborării lui;

 

(f)           posibilele efecte semnificative asupra mediului[14], inclusiv asupra unor chestiuni cum ar fi biodiversitatea, populaţia, sănătatea umană, fauna, flora, solul, apa, aerul, factorii de climă, bunuri materiale, patrimoniul cultural, inclusiv patrimoniul arheologic şi arhitectural, peisajele şi interacţiunile între aceşti factori;

 

(g)          măsurile preconizate pentru prevenirea, reducerea şi, pe cât posibil, echilibrarea oricăror efecte adverse asupra mediului prin punerea în aplicare a planului sau programului.

 

(h)          o descriere a motivelor de selectare a alternativelor preconizate şi o descriere a modului în care s-a făcut evaluarea, inclusiv orice dificultate întâlnită (cum ar fi deficienţe tehnice sau lipsa de cunoştinţe teoretice în domeniu) în colectarea informaţiilor solicitate;

 

(i)            o descriere a măsurilor preconizate referitoare la monitorizarea prevăzută în art. 10;

 

(j)            un rezumat netehnic al informaţiilor menţionate la punctele de mai sus.

 

ANEXA II

 

Criterii de determinare a amplorii efectelor menţionate în art. 3 alin. (5)

 

1.    Caracteristicile planurilor şi programelor, în special,

 

-          măsura în care planul sau programul stabileşte un cadru pentru proiecte şi alte activităţi, fie cu privire la localizarea, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie prin alocarea resurselor;

 

-          măsura în care planul sau programul influenţează alte planuri sau programe, inclusiv cele dintr-o ierarhie;

 

-          relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, în special în scopul promovării unei dezvoltări durabile;

 

-          probleme de mediu relevante pentru plan sau program;

 

-          relevanţa planului sau programului pentru punerea în aplicare a legislaţiei comunitare de mediu (de exemplu, planuri sau programe legate de gestionarea deşeurilor sau protecţia apei).

 

2.    Caracteristicile efectelor şi zonei care poate fi afectată, în special,

 

­       probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor;

 

­       natura cumulativă a efectelor;

 

­       natura transnaţională a efectelor;

 

­       riscurile pentru sănătatea umană sau mediu (de exemplu, din cauza accidentelor);

 

­       magnitudinea şi extinderea spaţială a efectelor (aria geografică şi dimeniunea populaţiei care poate fi afectată);

 

­       valoarea şi vulnerabilitatea zonei care poate fi afectată din cauza:

 

­               caracteristicilor naturale sau patrimoniului cultural special;

 

­               depăşirii standardelor de calitate a mediului sau a valoarilor limită,

 

­               exploatării intensive a solului;

 

­       efectele asupra zonelor sau peisajelor cu un statut de protecţie recunoscut la nivel naţional, comunitar sau internaţional.


[1] JO C 129, 25.04.1997, p. 14 şi JO C 83, 25.03.1999, p. 13.

[2] JO C87, 29.09.1997, p. 101.

[3] JO C 64, 27.02.1998, p. 63 şi JO C 374, 23.12.1999, p. 9.

 

.

 

[7] JO L 175, 05.07.1985, p. 40. Directivă modificată de Directiva 97/11CE (JO L 73, 14.03.1997, p. 5).

[8] JO L 206, 22.07.1992, p. 7. Directivă modificată ultima dată de Directiva 97/62/CE (JO L 305, 08.11.1997, p. 42).

[9] JO L 103, 25.04.1979, p. 1. Directiva modificată de Directiva 97/49/CE (JO L 223, 13.08.1997, p. 9).

[10] JO L 327, 22.12.2000, p. 1.

[11] Perioada de programare 2000-2006 pentru Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1260/1999 şi 2000-2006 şi 2000-2007 pentru Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1257/1999.

[12] Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1260/1999 din 21 iunie 1999 descriind dispoziţiile generale cu privire la Fondurile structurale (JO L 161, 26.06.1999, p. 1).

[13] Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1257/1999 din 17 mai 1999 privind ajutorul acordat din Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) pentru dezvoltare rurală şi de modificare şi abrogare a unor regulamente

[14] Aceste efecte trebuie să includă efecte secundare, cumulative, sinergetice, pe termen scurt mediu sau lung, permanente sau temporare, negative sau pozitive.

X

Clic aici pentru a închide harta



Alegeți un județ de pe hartă pentru a fi redirecționat spre autoritatea locală.